Stima de sine scăzută

Ce este stima de sine

În psihologie, termenul „stimă de sine” este folosit pentru a descrie simțul general al unei persoane despre propria valoare personală. Cu alte cuvinte, cât de mult ne valorizăm şi ne placem.

Știm cu toții că stima de sine poate fi o parte importantă a succesului personal. O stimă de sine scăzută poate determina oamenii să se simtă înfrânți sau trişti. Poate, de asemenea, să îi determine să facă alegeri nepotrivite, să intre în relații toxice sau să nu reușească să-și atingă întregul potențial. Prea multă stimă de sine, aşa cum este menţionată în tulburarea de personalitate narcisistă, poate fi dăunătoare relaţiilor personale.

Nivelul stimei de sine la extremele înalte sau joase ale spectrului poate fi nesănătos, deci în mod ideal, cel mai bine este să atingi un echilibru, undeva la mijloc. O viziune realistă și pozitivă asupra noastră este considerată ideală.

Ce este stima de sine scăzută

Stima de sine scăzută provine dintr-o imagine defectuoasă asupra propriei persoane. Imaginea de sine se bazează pe modul în care ne vedem. Crezi că eşti o persoană bună, adaptabilă, harnică, onestă sau prietenoasă? Îți place ceea ce vezi când te uiți în oglindă sau crezi că alții arată mai bine și se îmbracă mai bine decât tine?

Nivelul scăzut al stimei de sine depinde, de asemenea, şi de alți factori, cum ar fi munca ta. De exemplu, apreciezi munca pe care o faci? Job-ul sau funcţia pe care o deţii te ajuta să te simţi bine în pielea ta? Colegii de muncă te respectă?

O stimă de sine scăzută alimentează gândirea negativă și te determină să crezi toate aprecierile negative pe care unele persoane le fac la adresa ta.

Semne ale unei stime de sine scăzute

  • te uraşti sau te dispreţuieşti;
  • te simți fără valoare sau crezi ca nu ești suficient de bun;
  • ești în imposibilitatea de a lua decizii sau de a te afirma;
  • crezi ca nimeni nu te place;
  • te judeci frecvent;
  • te învinuieşti când petreci timp cu tine sau când cheltuieşti pentru tine;
  • ești în imposibilitatea de a-ţi recunoaște punctele forte și de a-ți exprima nevoile;
  • te simți neîncrezător în forţele proprii;
  • ți-e frică de eşec.

Cum să-ţi îmbunătăţeşti stima de sine

Stima de sine poate juca un rol important în motivaţia şi succesul unei persoane pe tot parcursul vieţii. Scăderea stimei de sine te poate împiedica să reuşeşti la școală sau să lucrezi pentru că nu crezi că eşti capabil de succes.

Prin contrast, a avea o stima de sine sănătoasă te poate ajuta să reuşeşti deoarece călătoreşti prin viaţă cu o atitudine pozitivă, asertivă şi cu credinţa că poţi să-ţi atingi obiectivele.

Dialog pozitiv cu sine

Dacă îţi spui tot timpul că nu ești bine, ai putea să începi să crezi asta, chiar dacă nu este adevărat. Dacă observi că te implici adesea într-un dialog intern negativ, verifică afirmaţiile şi scenariile negative şi descoperă câteva moduri în care îţi poţi contesta gândirea negativă și creşte de încredere în tine.

Nu te compara cu ceilalţi

Poate fi tentant să îţi măsori valoarea în raport cu alte persoane. Și ce dacă prietenul tău e minunat la tenis? Trebuie doar să-ți dai seama care este nișa ta. Toată lumea e minunată la ceva. Care sunt calitățile tale?

Nu te lupta să atingi perfecțiunea

Este minunat că îţi doreşti să faci mai bine, dar reţine că standardele de perfecțiune nu sunt tangibile şi realiste.

Nu da în tine când faci o greșeală

Toată lumea face greșeli – este în natura umană. De ce ar trebui să fii diferit? Când greşeşti, nu te certa, învaţă din experienţă şi mergi mai departe.

Concentrează-te pe lucrurile pe care le poți schimba

Nu are rost să-ți pierzi toată energia gândindu-te la lucruri pe care nu le poți schimba. În schimb, orientează-te la unele dintre lucrurile care stau în puterea ta de a le gestiona şi descoperă ce poţi face în legătură cu acestea.

Implică-te în activităţi care îţi fac plăcere

Dacă faci ceea ce-ţi place, este mult mai probabil să gândeşti pozitiv. Fă-ţi timp în fiecare zi pentru distracție și relaxare.

Sărbătoreşte lucrurile mărunte

Te-ai trezit mai devreme dimineaţa, sărbătoreşte. Ţi-a ieşit omleta, sărbătoreşte. Celebrarea micilor realizări este o modalitate excelentă și complet legitimă de a te simți mai bine în raport cu tine însuţi

Înconjoară-te de oameni susținători

Nu sta în preajma oamenilor care te descurajează. Găseşte oameni care te fac să te simți bine în pielea ta și evită persoanele care tind să-ţi activeze gândirea negativă.

Dacă ai încercat toate aceste sfaturi pentru o vreme și nu ai observat nici o diferență în felul în care te simți, discută despre acest lucru cu cineva în care ai încredere, cum ar fi un prieten apropiat, un membru al familiei, sau un psihoterapeut sau consilier psiholog. Să vorbeşti despre sentimentele și experiențele tale cu un profesionist te poate ajuta să lucrezi cu tine şi să-ţi construieşti o stimă de sine sănătoasă.