tublurarea de panică și agorafobia

Tulburarea de panică și agorafobia

de Psihoterapeut Mihaela Chivu

Aproape fiecare dintre noi simte uneori anxietate. Însă în timpul atacurilor de panică, anxietatea este atât de intensă, încât o poți interpreta eronat ca fiind un semn că ai un atac de cord sau altă problemă medicală, că înnebunești sau că își pierzi total controlul.

Într-un atac de panică e posibil să resimți simptome cum ar fi:

  • senzație de lipsă de aer
  • furnicături
  • probleme digestive
  • țiuit în urechi
  • senzație de pericol iminent
  • tremor
  • senzație de leșin
  • senzație de sufocare
  • dureri de piept
  • transpirație
  • bătăi puternice ale inimii.

Este foarte important să faci un consult medical pentru a elimina eventualele cauze biologice care ar putea determina aceste manifestări. Dacă, însă, medicul tău îți spune că rezultatele investigațiilor sunt foarte bune, dar tu resimți în continuare simptomele de mai sus, este important să apelezi la un specialist pentru a stabili dacă suferi de ”tulburare de panică”.

Simptomele amintite mai sus sunt numite și ”simptomele fricii”. Ori de câte ori trecem prin situații care ne trezesc teamă vom resimți, cu intensități diferite, o parte din ele. Dar oare care este rolul acestor manifestări atât de neplăcute pentru tine? De ce, de-a lungul a milioane de ani de evoluție, s-au păstrat în dotarea genetică a speciei umane? Inima bate cu putere atunci când ești în pericol, pentru a pompa mai mult sânge cu oxigen. Oxigenul ne dă mai multă energie ca să fugim ori să luptăm în caz de pericol.

Însă acum nu există niciun pericol real care să te amenințe! Și totuși simptomele fricii apar din ce în ce mai frecvent și mai intens. Începi să se focalizezi în mod excesiv asupra propriilor senzații fizice și să le interpretezi în mod catastrofic.

În această situație scapi din vedere un lucru: creierul nu face diferența dintre o sursă de amenințare venită din exterior și cele venite din interior. În cazul atacului de panică sursa de amenințare vine din interior și este reprezentată de interpretarea catastrofică pe care tu o dai, de acum, oricărui mic disconfort care poate intra în paleta simptomelor fricii, dar care în mod real este provocat de alte cauze; de exemplu, faci un atac de panică atunci când urci pe scări și inima îți bate cum mai multă putere datorită efortului fizic și respiri ceva mai greu și asta este deja un pericol pentru tine!!! „Convins fiind” că ești în pericol, creierul produce din ce în ce mai multă frică (sau mai multe atacuri de panică), deoarece „nu realizează” că de fapt te temi tocmai de simptomele fricii și că, în momentul respectiv, nu există niciun pericol real.

Practic, îți este frică de frică; începe să îți fie frică să ieși singur din casă și de aceea eviți  multe situații sociale sau profesionale. Și în felul acesta pe lângă tulburarea de panică apare și agorafobia – teama de locuri sau situații din care ai putea scăpa mai greu dacă ai avea un atac de panică (de exemplu, „S-ar putea să fac un atac de panică în metrou și să leșin în fața tuturor”). Mai departe eviți să ieși singur din casă, să stai acasă singur, eviți magazinele, trenurile, avioanele, podurile, înălțimile, tunelurile, spațiile deschise, șofatul, ascensoarele și altele asemănătoare deoarece te temi că vei suferi un atac de panică în aceste situații. Atunci când situațiile acestea nu pot fi evitate, recurgi la diverse modalități pentru a se simți „în siguranță”: de exemplu, iei cu tine o sticlă cu apă sau ai o „persoană de siguranță” ‒ cineva care să fie alături de tine în cazul în care devii anxios și trebuie să scapi neapărat.

Deși comportamentele tale de siguranță s-ar putea să fi împiedicat sau redus timp de luni întregi apariția atacurilor de panică, tu resimți în continuare aceeași îngrijorare și cercul de preocupări devine din ce în ce mai restrâns. Mai mult decât atât, în ciuda faptului că eforturile tale au succes pe termen scurt, pe termen lung ele întăresc de fapt convingerea ta că ești în pericol și că trebuie să te protejezi.

Terapia are rolul de a „reînvăța” creierul că situațiile temute nu sunt periculoase, că atacurile de panică sunt simptome inofensive ale fricii și că nu este nevoie de comportamente de siguranță.

Unii oameni cred că atacurile de panică sunt de fapt un simptom al unor probleme psihice mai profunde. Persoanele cu tulburare de panică și agorafobie au convingeri nerealiste și în legătură cu anxietatea, cum ar fi „Orice fel de anxietate este dăunătoare.” și „Trebuie să mă scap imediat de anxietate.”. Alții cred că situația lor nu se va îmbunătăți niciodată, deoarece suferă de atacuri de panică și agorafobie de mulți ani, iar terapia tradițională nu i-a ajutat cu aceste probleme.

Pentru reușita intervenției, este esențial să înțelegi că tulburarea de panică și agorafobia răspund foarte bine la tratament. Terapia cognitiv-comportamentală, cu sau fără tratament medicamentos, s-a dovedit extrem de eficientă în tratamentul tulburării de panică și agorafobiei. Aceasta este o afecțiune care poate fi tratată eficient prin terapii de scurtă durată, fără a fi necesar să fie explorate în profunzime evenimentele din copilărie. Acest tip de terapie te ajută să îți corectezi miturile, concepțiile greșite și judecățile incorecte legate de aceste tulburări și să îți reiei treptat activitățile pe care acum le eviți, deși îți dorești foarte mult să le faci.

Te invităm să citești