relatia de cuplu joc de carti

Relaţia de cuplu, ca un joc de cărţi

de Psihoterapeut Mihaela Chivu

Am crescut cu ideea că dragostea învinge tot și nimic nu este mai important decât iubirea.

Nevoia de a fi lângă cineva special este atât de importantă pentru noi, ca specie, încât creierul are un mecanism biologic responsabil în mod special de crearea și reglarea legăturilor noastre cu figurile de atașament (părinți, copii, parteneri de cuplu). Acest mecanism, numit sistem de atașament stă la baza emoțiilor și comportamentelor pe care la adoptăm pentru a ne asigura că suntem în siguranță și protejați de către persoanele pe care le iubim.

Echipaţi cu acest sistem, mergem în locuri noi, cunoaştem persoane noi şi, dintr-odată, fără să ştim exact când şi cum, ne dăm seama că ne-am îndrăgostit de el sau de ea. Şi pentru că suntem fiinţe sociale, iar iubirea este parte din povestea tuturor, acceptăm sau lansăm o invitaţie pentru acea persoană specială pentru noi.

Fix din acel moment, devenim asemeni jucătorilor de cărţi – fiecare avem în faţa noastră propriile cărţi, mai precis, propriile nevoi şi avem nevoie să câştigăm.

Dar ce înseamnă să câştigăm în cuplu?

Haideţi să ne imaginăm că Alex şi Cristina sunt doi actori ai unui joc: Cristina are la dispoziţie cinci lei. Ea îi poate oferi lui Alex orice sumă doreşte, însă ştie că el are sarcina ca, oricât ar primi, să-i ofere înapoi de trei ori suma iniţială; dacă îi oferă un leu, va primi înapoi trei, dacă îi oferă cinci lei va primi înapoi cincisprezece lei. Dacă apoi Cristina îi oferă lui Alex toţi cei cincisprezece lei, el îi va înapoia patruzeci şi cinci de lei. Însă cine îi poate garanta Cristinei că Alex va respecta regulile jocului şi îi va oferi ceva înapoi? Alex îi poate returna de trei ori suma, îi poate returna mai mult sau mai puţin, sau, poate nu îi va oferi nimic înapoi. Cât de mult va risca pe parcursul jocului fiecare partener?

Cât de mult riscăm să oferim la primele întâlniri în aşa fel încât relaţia să evolueze şi, în acelaşi timp, nevoile noastre să fie împlinite? Atunci când nu avem încredere în cealaltă persoană, presupunem că el/ea trebuie să îşi schimbe comportamentul pentru ca noi să obţinem beneficii. Şi cel mai des ne gândim cum anume să o determinăm să facă un lucru sau altul – ce să spunem, ce să facem în aşa fel încât el/ea să ne acorde o favoare, să ne însoţească la o petrecere sau pur şi simplu să ne ajute să rezolvăm o problemă importantă.

Încrederea este exact invers: ea nu e o calitate vagă care creste între noi ci este o stare care există atunci când amândoi vrem să ne schimbăm comportamentul ca să poată beneficia partenerul; amândoi ne ţinem spatele unul altuia.

Ce înseamnă „Fericirea în cuplu”?

Fericirea în cuplu depinde de două aspecte:

  • a fi un partener de încredere – fiecare dintre noi să aibă disponibilitatea de a sacrifica pentru relaţie, de a pune, uneori, propriile dorinţe pe planul doi în favoarea relaţiei;
  • încrederea reciprocă – măsura în care noi, ca parteneri, ne ţinem spatele unul altuia; spre exemplu, să ştiu că, deşi partenerului meu nu îi place să dea cu aspiratorul, va face lucrul acesta pentru că astfel mă ajută, iar eu voi răspunde acestui ajutor făcând ceva pentru el, la rândul meu.

Ceea ce pierdem din vedere este faptul că fiecare manifestăm iubirea în mod diferit și, uneori, greu de înțeles pentru partenerul nostru de cuplu. În funcție de tipul nostru de atașament, avem o viziune diferită despre intimidate și apropiere emoțională, despre viața sexuală, despre conflicte și abordarea lor.

Persoanele care au un stil de ataşament anxios, simt nevoia să testeze din fazele incipiente ale relaţiei ce anume vor primi la schimb, cât de stabilă este relaţia. Deşi îşi doresc maxim o relaţie apropiată şi stabilă, cel mai probabil vor primi opusul. De ce anume? Pentru că sunt centraţi pe a testa terenul şi atunci nu au când şi cum să ofere ceva partenerului.

Să nu uităm regula jocului: atunci când Cristina oferă un leu, va primi de la Alex maxim trei lei. Evident, că oferind de fiecare dată un leu şi primind la schimb doar trei lei constant, va fi greu ca, la final, Cristina să spună că Alex este un partener de încredere. Trei lei reprezintă o sumă atât de mică! Dar scapă din vedere că din teama de pierdere şi investiţia sa iniţială este şi mai mică.

Ce va găsi în preajma ei? Cel mai probabil un partener cu un stil de ataşament evitant – un Alex care valorizează mult independența şi adesea preferă autonomia în defavoarea relațiilor intime. Deși chiar îşi dorește să fie apropiat de ea, se simte inconfortabil cu prea multă apropiere și tinde să o țină la distanță. Doar pentru un astfel de Alex un leu oferit la fiecare întâlnire este suficient şi poate da lejer înapoi cei trei lei.

Ce scapă Alex din vedere în cazul acesta? Uită de renumitul paradox al dependenței: simplul fapt de a ști că există o persoană pe care ne putem baza, ne permite să pășim siguri și independenți în lume. Dacă vrem să obținem independența, este important să găsim persoana potrivită de care să depindem și să călătorim cu ea. Şi nu este vorba numai despre faptul că ştim că după o zi încărcată el sau ea ne va oferi suport ci de faptul că există chiar şi o dependenţă biologică faţă de partener: în relaţia cu el/ea ne reglăm tensiunea arterială, pulsul, respirația și nivelul hormonilor din sânge.

Cum ar trebui să comporte Cristina şi Alex la începutul relaţiei pentru a primi înapoi cât mai multe beneficii?

Răspunsul este: ca un partener cu stil de ataşament securizant, deoarece, pentru el, a fi cald și iubitor într-o relație este ceva natural. Îi place intimitatea fără a se îngrijora în privința viitorului relației. Abordează lucrurile treptat în dragoste și nu se supără cu ușurință. Îşi comunică eficient nevoile și sentimentele și reușește să citească bine emoțiile partenerului și să le răspundă adecvat. Îi împărtăşeşte partenerului succesele și problemele sale și poate fi acolo pentru el/ea atunci când are nevoie.

De fiecare dată când ne comunicăm eficient nevoile, partenerul nostru va avea şansa de a ne răspunde în mod corespunzător. În felul acesta, va câştiga eticheta de „partener de încredere” şi ne va transmite că este unic şi de neînlocuit. Prin urmare, sacrificând, uneori, nevoile noastre individuale în favoarea obiectivelor cuplului înseamnă a aduce sacrul în relaţie şi a hrăni iubirea. Şi, în final, înseamnă că amândoi am câştigat jocul de cărţi.

Te invităm să citești