În cartea sa ”Anxiety and Phobia Workbook”, psihologul Edmund Bourne prezintă o listă de 25 de drepturi personale. Atunci când le citim par foarte frumoase și logice, însă cum le respectăm atunci când nevoile și dorințele noastre sunt diferite de cele ale partenerilor? Vă invit să cugetăm la acest lucru, pornind de la o poveste:
Era odată o drumeață care umbla de ceva vreme prin lume. La un moment dat a ajuns pe o stradă frumoasă, unde un negustor a invitat-o la o cafea. Fiindcă locul era frumos și omul prietenos s-a așezat la o masă din cafenea. Astfel a aflat că strada trecuse prin câteva intemperii, însă negustorul făcuse de fiecare dată eforturi să își renoveze cafeneaua. Și, într-adevăr, aceasta era una cochetă și intimă. Pentru că amândoi aveau, se pare, multe de povestit, au băut câteva cafele împreună, iar călătoarea se bucura că se putea odihni într-o companie atât de plăcută. În plus, putea admira în voie copacii și florile. Era, cu siguranță, un loc care te îmbia să te oprești pentru un timp.
Din senin, negustorul îi spuse femeii că au băut deja prea multe cafele împreună; el oferă cafele celorlalți doar din când în când, deoarece pentru el este foarte importantă libertatea și un program fix pentru cafenea ar fi prea mult pentru el.
Negustorul: ”Am dreptul la timp și spațiu personal, chiar dacă alegerea mea îi nemulțumește pe ceilalți.”
Întristată, femeia și-a văzut de drumul ei, însă după ceva timp a primit câteva invitații la cafenea din partea negustorului. După un răstimp de gândire, a acceptat să meargă într-o zi la cafenea. Numai că în ziua respectivă negustorul a trebuit să plece urgent în altă parte. În săptmâna următoare a intervenit o altă urgență. Și lucrurile neprevăzute au continuat așa timp de câteva săptămâni, iar cei doi nu s-au revăzut.
Negustorul: ”Am dreptul să am propriile reguli și priorități, chiar dacă ceilalați nu sunt de acord cu ele.”
Drumeața: ”Am dreptul să fiu tratat cu demnitate și respect.”
Femeia noastră și-a continuat drumul și după un timp a avut de rezolvat o situație personală dificilă. Vestea a ajuns și la negustor, care a venit entuziast și a ajutat-o. Ea s-a simtit recunoscătoare pentru ajutorul primit și s-a gândit că poate inițial l-a judecat greșit pe neguțător. A decis să facă o nouă vizită pe strada lui dorind să-și exprime mulțumirea pentru ajutorul primit și să sărbătorească amândoi bucuria regăsirii.
Miroasea amețitor a tei și curțile erau pline de tufe de trandafiri multicolori! Un moment numai bun să te îndrăgostești. Sau poate drumeața noastră era deja îndrăgostită și de aceea totul părea așa de idilic?!
Drumeața a trimis un răvaș-invitație negustorului, însă acesta răspunse: ”Să văd dacă mai intră încă o sărbătoare în agenda mea!”
Drumeața: ”Am dreptul să vorbesc despre ceea ce simt și să-mi exprim emoțiile și sentimentele plăcute și neplăcute.”
Negustorul: ”Am dreptul să fiu selectiv în a-mi alege prietenii și de a decide când și cum îmi petrec timpul cu ei.”
Când mai diplomat, când mai direct, femeia a continuat să își exprime bucuria și deschiderea, însă negustorul nu a răspuns nimic verbal ci a trimis doar câteva zâmbete. Dezorientată, femeia s-a retras puțin și i-a spus negustorului că este rândul său să dea un răspuns invitației. Iritat, negustorul a scos din buzunar un carnețel și a scris: ”Ai grijă drumeațo! Arunci responsabilitatea în curtea mea!”
Drumeața: ”Am dreptul să cer onestitate și deschidere celor din jur.”
Negustorul: ”Am dreptul să refuz cererile sau solicitările cărora nu le pot face față sau pe care nu-mi doresc să le împlinesc.”
Mirată, drumeața noastră a plecat promițându-și să nu se mai întoarcă pe strada unde primește avertismente pentru că este ea însăși și își exprimă deschis emoțiile pozitive și dorințele.
Și pentru că teii și trandafirii erau în continuare înfloriți, drumeața și-a luat rucsacul de drumeție și a plecat pe cărări noi, alături de oameni care o primesc cu brațele deschise și se bucură de compania ei.
Drumeața: ”Am dreptul să-mi îndeplinesc nevoile, iar acestea să fie respectate de ceilalți.”
Fiecare dintre noi am jucat de-a lungul timpului atât rolul călătorului, cât și pe cel al negustorului. Și este evident că fiecare dintre noi avem toate aceste drepturi și putem cere să ne fie respectate.
Însă, oare cât de creativi reușim să fim în situațiile de criză relațională în așa fel încât să ne respectăm reciproc aceste drepturi, indiferent de poziția în care ne aflăm?
Articol scris de Psihoterapeut Mihaela Chivu
