complimente sincere

Cum să faci complimente sincere

Studiile arată că atunci cănd le faci altora complimente, există probabilitatea să fii considerat înțelegător și simpatic. Deci fă-le complimente colegilor, prietenilor, clienților, asociaților, persoanei pe care abia ai cunoscut-o, poștașului, vânzătoarei de la magazin, copiilor tăi, tuturor!

La fiecare persoană poți observa ceva pentru care îi poți face un compliment oricât de mărunt sau neimportant ți s-ar părea acel ceva. Îți garantăm că dacă vei încerca în mod regulat să-i faci pe ceilalți să se simtă deosebiți, ți se va deschide în față o lume nouă, diferită.

Cel mai ușor mod în care îți poți exprima admirația este de a face un

Compliment direct

În acest fel îi poți spune celuilalt, într-o maniera directă, că apreciezi comportamentul, înfățișarea sau bunurile sale.

De exemplu:

  • Comportament: „Ești un șofer bun.
  • Înfățișare: „Îți stă foarte bine coafura asta.
  • Bunuri: „Îmi place geanta ta.

Dintre aceste tipuri de complimente, primul, cel care se referă la comportament, s-a dovedit a fi cel mai convingător.

Acestui tip de compliment îi poți da greutate folosind două metode:

Rostește numele persoanei

Atunci când rostești numele unei persoane ridici nivelul de interes al conversației, făcând-o pe respectiva persoană să asculte cu atenție tot ceea ce îi vei spune ulterior. De fiecare dată când vrei să comunici ceva important, rostește numele interlocutorului și vei constata ca vei fi ascultat cu mai multă atenție, iar problema abordată nu va fi uitată.

Metoda Ce/ De ce

Majoritatea complimentelor dau greș pentru că ele transmit ce îți place, dar nu și de ce. Pentru a crește puterea unui compliment spune întotdeauna și de ce îți place.

De exemplu:

  • Comportament: „Alex, ești un sofer bun, pentru că ești foarte atent la drum și mă simt în siguranță.
  • Înfățișare: „Îți stă foarte bine coafura asta, pentru că îți pune în valoare ochii.
  • Bunuri: „Îmi place geanta ta, pentru că se potrivește stilului tău.

Atunci când rostești numele interlocutrului și îi spui ce îți place la el și de ce, el își va aminti o lungă perioadă de timp ceea ce i-ai spus.

Să nu faci niciodată un compliment dacă nu crezi în el. Altminteri va fi doar o lingușeală. lingușeașa este ușor de detectat și înseamnă că îi spui celeilalte persoane ceea ce crede ea însăși despre sine.

Pe lângă cele de mai sus, mai există alte două tipuri de complimente la fel de importante.

Complimentele la persoana a treia

Acest tip de complimente sunt menite să ajungă la urechea altei persoane decât cea căreia i te adresezi.

Poți, de exemplu, să faci un compliment la persoana a treia, rostindu-l în apropierea celui căruia îi este destinat de fapt. Poți spune acest compliment alcuiva, cum ar fi un prieten bun sau unei cunoștințe care, probabil, îl va transmite cui trebuie. De cele mai multe ori cuvintele frumoase rostite în public sunt mult mai credibile și mai valoroase decât cele aduse personal.

De exemplu: „Andrei, îmi place foarte mult rucsacul lui Alexandru.

Complimente transmise

Acest gen de compliment presupune ca altcineva spune că îi plac comportamentul, înfățișarea sau bunurile altei persoane, și tu transmiți acest mesaj.

De exemplu: „Salut, Cătălin, Victor mi-a spus că ești cel mai bun jucător din club, pentru că nu ai rival. Care este secretul?

Sau atunci când vorbești la telefon cu un posibil colaborator ai putea să spui: „Daniel, am auzit că erai cel mai bun agent de vânzări în firma la care ai lucrat, pentru că obțineai întotdeauna rezultate. E adevărat?

Oricare ar fi modul tău de abordare, direct, transmis sau la persoana a treia, un compliment sincer reduce tensiunea și este primit întotdeauna cu un zâmbet.

Te invităm să citești