Termenul de „reziliență” a fost folosit în fizică şi făcea referire la proprietatea unui metal de a reveni la forma iniţială după ce a fost întins, îndoit. Ulterior, acest concept a fost extins şi în sfera psihologiei şi s-a cristalizat de-a lungul anilor în urma interesului manifestat de psihologi privind capacitatea individului de a face faţă traumelor și schimbărilor majore.
Ce anume implică termenul de „reziliență”?
Primele cercetări despre reziliență datează din anii ’60 când psihologii au remarcat că deşi unii copii au trăit într-un mediu ostil, s-au confruntat cu sărăcia, cu foametea, cu boli sau cu situaţii de război, s-au dezvoltat bine şi şi-au format o aşa-zisă „elasticitate”.
Astfel putem spune că reziliența reprezintă capacitatea individului de a-şi reveni rapid după o boală, o schimbare, sau o calamitate.
Cercetătorii au identificat o serie de caracteristici ale persoanelor reziliente, cum ar fi:
- încrederea în propriile abilităţi;
- o imagine de sine pozitivă;
- o viaţă socială activă;
- flexibilitate în fata schimbării;
- tendinţa de a vedea partea plină a paharului;
- un sens al vieţii;
- reţea de prieteni activă;
- capacitatea de rezolvare a problemelor;
- stabilirea de obiective;
- atenţie către interior, spre propriile nevoi şi dorinţe.
De ce se vorbeşte tot mai des despre acest conceptul de reziliență?
Odată cu dezvoltarea psihologiei că ştiinţă, studiile s-au concentrat mai mult spre cercetarea cauzelor şi tratarea tulburărilor mentale şi mai puţin în a identifica indicatorii sănătăţii mentale.
În urma calamitaţilor naturale, situaţiilor de război, a holocaustului, bombei de la Hiroshima, evenimentelor din 11 septembrie, s-a formulat din ce în ce mai des întrebarea cum unii oameni reuşesc să învingă dificultăţi extreme şi să devină chiar mai puternici şi mai echilibraţi decât înainte. Societatea modernă implică multe provocări, trăim vremuri agitate în care au loc schimbări prea mari şi prea rapide pentru mulţi oameni. Astfel, s-a încercat crearea unui profil al „personalităţii supravieţuitorului” care să ne ajute să identificăm şi să ne dezvoltăm acele abilităţi necesare pentru a face faţă schimbărilor şi provocărilor din societatea modernă. Din cauza ritmului alert în care trăim şi a schimbărilor continue cărora trebuie să le facem faţă, această abilitate este tot mai apreciată şi căutată în plan profesional.
Este reziliența o calitate înnăscută sau una dobândită pe parcurs?
Cu toţii avem un potenţial înnăscut. Este important ce facem ulterior cu acest potenţial. Este bine să înţelegem că noi, fiinţele umane, suntem capabile de a învăţa şi de a ne însuşi noi abilităţi la orice vârstă. Unii oameni se nasc cu o rezilienţă mai mare decât alţii. Asta nu înseamnă că nu ne-o putem însuşi. Reziliența se câştigă, se dezvoltă.
Ce atuuri are o femeie rezilientă şi ce neajunsuri are una fără această înzestrare?
O femeie rezilientă are încredere în propriile capacităţi, se adaptează cu uşurinţă schimbărilor, are o atitudine pozitivă, ştie ce-şi doreşte şi face demersuri în acest sens. Dacă viaţa îi va oferi lămâi, ea va reuşi să facă limonadă.
O femeie mai puţin rezilientă va avea tendinţa să se victimizeze şi să se culpabilizeze şi va vedea de cele mai multe ori părţile negative ale evenimentelor, o acceptare fatalistă a acestora, fapt ce nu-i va permite să meargă mai departe.
Cum ar putea deveni o femeie mai rezilientă în viaţa de zi cu zi?
Orice persoană poate deveni mai rezilientă dacă îşi doreşte acest lucru. Oamenii au o predispoziţie înnăscută de a-şi dezvolta reziliența şi adaptabilitatea la schimbare. Evident acest lucru presupune un efort susţinut şi implică introspecţie, un proces continuu de dezvoltare a abilităţilor şi explorarea a punctelor forţe.
Procesul de a dezvolta reziliența implică:
- construirea unei imagini pozitive despre sine prin identificarea punctelor forte, a experienţelor de viaţă depăşite cu succes, evidenţierea reuşitelor şi realizărilor;
- cultivarea unui scop al vieţii şi un sens al existenţei proprii;
- crearea unui cerc de prieteni susţinători;
- flexibilizare în fata schimbării;
- optimism;
- dezvoltarea capacităţii de rezolvare a problemelor prin identificarea unor noi soluţii creative;
- menţinerea contactului cu propriile nevoi şi dorinţe şi satisfacerea acestora;
- stabilirea propriilor obiective de viaţă.
Din experienţa mea ca psihoterapeut am constatat faptul că femeile care apelează la un moment dat la psihoterapie reuşesc să-şi identifice noi resurse interioare şi noi modalităţi de a face faţă provocărilor vieţii.
Dezechilibrele care apar, de obicei, au legătură cu un sentiment de confuzie privind identitatea personală şi cu un contact precar cu nevoile şi dorinţele interioare. Odată puse în contact, odată ce persoana înţelege cine este şi ce poate, devine conştientă de propriile resurse şi va găsi noi modalităţi de satisfacere a acestor nevoi. Acest lucru va determina o stare de bine interior şi va conduce la o creştere a capacităţii de adaptare la noi situaţii, o creştere a rezilientei.
Sugestii utile pentru femeile foarte solicitate din ziua de azi care jonglează între familie, birou, întâlniri business, cerc de prieteni etc.?
În viaţa oricărei persoane este bine să existe un echilibru în toate domeniile vieţii. Femeia modernă, este acea femeie care doreşte atât o carieră de succes, cât şi o familie sănătoasă. Uneori tendinţa acesteia este de se concentra mai mult către lucrurile care „trebuie” şi să neglijeze ceea ce are nevoie şi-şi doreşte. Trebuie să performez la birou, trebuie să acord atenţie soţului, trebuie să petrec timp cu copiii, trebuie să mă văd cu prietenii, trebuie, trebuie, trebuie…
O viaţă echilibrată presupune a fi responsabil cu tine însuţi. Într-o viaţă tumultoasă, cu multe schimbări şi responsabilităţi este bine să „ne ascultăm”. Asta înseamnă să ne acordăm nouă înşine timp. Să ne răsfăţăm și să facem lucruri pentru noi. Uneori un masaj, o saună, o masă luată în oraş într-un ambient plăcut, ne poate ajuta să ne încărcăm bateriile.
O femeie modernă se împarte între munca de la birou şi familie.
Ce ar fi dacă şi-ar face timp pentru ea, doar pentru ea?
Câteva minute pe zi, în care să îşi permită să uite de vâltoarea vieţii şi să se „scufunde” în lecturarea unui roman, de exemplu. Lucrurile mărunte de zi cu zi, a face un masaj, a citi câteva rânduri dintr-o carte, a face câţiva paşi într-un parc, pot face o mare diferenţă. Important este să devenim conştienţi şi de nevoile noastre şi să facem ceva în privinţa lor.
